1949
1949
1999
1999
2015
2015

Scurt istoric

Grădiniţa cu Program Prelungit DUMBRAVA MINUNATĂ este cea mai veche instituţie preşcolară din municipiul Piteşti, înfiinţată în anul 1949. A funcționat cu o singură grupă de copii în casa mareșalului Ion Antonescu până în anul 1951, sub titulatura ,,Gradiniță cu cămin nr.1”. Din anul 1951 și-a mutat sediul în localul actual, amplasat în fosta ,, Piață de lemne”. În prezent este situată în zona centrală a municipiului Pitesti, Str. General Cristescu, nr. 2 bis. De-a lungul timpului unitatea a trecut prin momente grele şi mai puţin grele.

În anul 1970 figurează ca fiind cea mai mare unitate preșcolară din mun. Pitești funcționând cu peste 300 de copii;

În anul 1995 Grădinița cu Program Prelungit Nr1, cum se numea pe atunci, a fost la un pas de desfiinţare, funcţionând cu o grupă de program prelungit şi doua grupe de program normal.       Înființarea altor unități de învățământ preșcolar în Municipiul Pitești face ca unitatea să-și micșoreze numărul de preșcolari, ajungând în anul 1999, la două grupe cu program prelungit și trei grupe cu program normal.

Unitatea a aniversat 50 de ani de activitate la 30 noiembrie 1999, zi consemnată ca ,,Ziua grădiniței”, moment în care a primit  o nouă denumire, G.P.P. nr.1 ,,DUMBRAVA MINUNATĂ”.

Din anul 1999 până în anul 2001 grădinița a funcționat cu două grupe de program prelungit şi trei grupe de program normal, iar din anul 2001 până în anul 2003 unitatea a funcţionat cu patru grupe de program prelungit;

Datorită condiţiilor pe care le oferea, dar şi a procesului instructiv de calitate, în anul 2004 se înființează a cincea grupă de program prelungit, iar în anul 2006, printr-o muncă susţinută, se înființează cea de a şasea grupă de program prelungit avand înscrişi 180 de copii.

Începând cu toamna anului 2011 unitatea a capătat personalitate juridică primind trei structuri prin hotărârea I.S.J. Argeş G.P.N. nr.21, G.P.N. nr.14 şi G.P.N. A.C.H., dar începând cu anul școlar 2012-2013 G.P.N. nr.14 şi-a închis portile. În prezent unitatea funcţionează cu un număr de 10 grupe, 6 grupe la P.J. și 4 grupe la structuri.

Din anul 2005 unitatatea functionează cu centrale termice proprii,  s-au efectuat reparaţii şi lucrări de modernizare a imobilului. In anul şcolar 2013-2014 prin lucrări de investiţii s-a construit o bucătărie nouă, conform standardelor europene, iar în anul școlar 2014-2015 s-a refacut acoperişul şi faţada grădiniţei (termosistem).

Gradinita cu Program Prelungit DUMBRAVA MINUNATĂ se adreseaza copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani din urmatoarele zone:

– zona Nord, arondată circumscriptiei noastre pentru G.P.N. nr.5;

– zona centru și cartierele din vecinatatea zonei precum şi comunele limitrofe: Ştefăneşti şi Mărăcineni pentru G.P.P. Dumbrava Minunată – P.J.

– zona coloniei A.C.H. pentru G.P.N. nr. 6 (zona defavorizată).